Scriitorul Andrei Ruse e pe val
Scriitorul Andrei Ruse e pe val. Si imi place la nebunie acest lucru, nu doar dintr-o admiratie tacuta pe care o manifest din cand in cand, stalkerind pagina de Facebook a dansului, ci si dintr-o speranta poate putin absurda ca scrisul in Romania are totusi capacitatea sa produca si altceva, nu doar satisfactie sufleteasca. Ca idee, inainte sa intram in subiect, puteti gasi cartile acestui autor roman in aceasta librarie online.
Scriitorul Andrei Ruse e pe val
Nu mai stiu de cand… il stiu pe Andrei Ruse. Poate ca am auzit de dansul dintr-un interviu, poate de cand a fost scandalul acela cu George Burcea si cartea care trebuia sa apara la editura Hyperliteratura, nu imi mai aduc aminte. Cert este ca nici nu conteaza. Ce conteaza insa e ca se numara printre putinii autorii romani despre care chiar auzi vorbindu-se. Literatura romana contemporana are un minus destul de mare: nu creeaza valva. Nu prea auzi vorbindu-se despre „romanul ala smecher al autorului aluia roman” sau despre „cartea aia plina de emotii, scrisa cu talc de scriitoarea aia romana”, asa cum este limbajul urban. Ca in Romania nu se citeste, o stim deja. Insa faptul ca si atunci cand se citeste, lista de lucrari e alcatuita aproape in totalitate din carti straine pare putin dezolant.
Iata insa ca mai sunt si exceptii. Despre scriitorul Igor Bergler si ale sale romane stiti deja probabil. Insa, nici nu se putea altfel, avand in vedere masinaria de marketing din spatele dansului. La Andrei Ruse, totusi, nu putem vorbi despre un marketing agresiv. Si totusi, iata-l bagat in discutii din ce in ce mai des, in ultima perioada. Discutii literare, sa ne intelegem. Recent, a lansat ceea ce se anunta una dintre cele mai populare trilogii din Romania, respectiv Ultimul Imparat Nemuritor.
Au aparut deja Cartea Blestemelor si Cartea Ielelor. Si se pare ca ambele se bucura de un succes rasunator pe piata de carte din Romania. Din cate am inteles, Cartea Ielelor a fost mult timp pe locul 1 la vanzari pe Carturesti. Da, locul 1, intr-o librarie in care, evident, exista si atatea bestseller-uri straine, care ar fi putut lejer sa ocupe aceasta pozitie. De aveea va spun ca mi se pare extraordinar. Si tin sa il felicit sincer.
Scriu si eu o carte
Trebuie sa recunosc faptul ca acest succes al seriei scriitorului Andrei Ruse imi da si mie speranta. Dupa cum poate stiti, si eu scriu o carte. Nu prea pot sa spun ca m-am tinut de ea, din pacate. E un proces lung, laborios si uneori fara mari rasplate, pe langa cea sufleteasca, desigur. As fi ipocrit daca as spune acum ca banii nu conteaza. Intotdeauna e placut sa stii ca poti sa faci bani din ceea ce iti place.
Desigur, nici nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece, atunci cand vine vorba de banii din scris carti, mai ales in Romania. De exemplu pana si succesul recent al lui Andrei Ruse cu cele doua carti din trilogia Ultimul Imparat Nemuritor nu inseamna ca s-a imbogatit. Nici pe departe. Evident ca nu stiu sumele, insa probabil ca a facut 2 sau 3 salarii bune. Asta dupa o munca de vreo 2 ani, ca nu se scriu nici cartile astea usor.
Singurul lucru bun ar fi acela ca vanzarile teoretic nu doar ca nu se vor opri, dar se vor si inmulti. De exemplu cei care au descoperit seria aceasta abia la volumul 2, vor vrea sa il cumpere si pe primul. Dupa, in asteaptarea volumul 3, poate cititorii vor vrea sa vada si alte carti ale lui Andrei Ruse. Si tot asa, putin cu putin. Insa, ca sa ajungi in punctul asta, trebuie sa treaca niste ani, sa te chinui si sa scoti niste carti bune. Dupa, poate la un moment dat, o sa faci bani din ele, cat sa platesti niste facturi si probabil cam atat. O sa va pot spune mai multe, probabil, daca voi ajunge sa public si eu o carte care se va vinde bine.