Ce este semnatura olografa?
Ce este semnatura olografa? Termenul se pare ca a capatat o popularitate neasteptata in ultima vreme si din ce in ce mai multi oameni dau peste aceasta denumire care, la prima vedere, le ridica probleme. Insa, astazi, o sa incercam noi sa ridicam ceata si sa va facem sa intelegeti despre ce este vorba. Fara sa ne mai lungim, haideti sa ne dam seama ce inseamna semnatura olografa.
Cand a devenit acest tip de semnatura popular?
Ei bine, incepand cu luna martie si pana de curand, aproape peste tot pe unde mergeai, auzeai cel putin o data de aceasta semnatura. Te cuprindea putina panica, atunci cand vedeai ca toti vorbesc despre ea, dar tu habar nu ai ce e. Si noua ni s-a intamplat si am mers repede acasa, sa ne interesam despre ce e vorba.
Se pare ca de un astfel de semnatura a fost nevoie la declaratiile pe proprie raspundere. Probabil ca va amintiti de perioada in care nu puteam iesi din casa fara un astfel de document. Bine, puteam iesi, insa trebuia apoi sa platim o amenda destul de mare. Ei bine, multi oameni nu aveau vreo imprimanta la indemana sa isi xeroxeze declaratia si apoi sa o completeze de mana.
Insa toti o aveau pe telefon. Doar ca, acolo, in prima faza, nu puteai sa o si semnezei. Iar ea era astfel incompleta. Sau nu neaparat incompleta, insa invalida. Asa ca…atunci au aflat toti de semnatura olografa si de cat de buna poate sa fie in astfel de momente.
Ce este semnatura olografa?
Bun, si acum ca am pus si contextul, e timpul sa trecem la definitia semnaturii olografe. Ei bine, trebuie sa stiti ca semnatura olografa este o semnatura de mana, pusa de pe telefon. Da, atat de simplu e. De ce nu se numeste chiar asa „semnatura de mana pe telefon” sau „semnatura digitala”, ne-ati putea intreba. Nu am sti sa va raspundem, sincer Cert este ca sunt sanse mult mai mari sa dati peste o semnatura olografa in discutii sau pe site-urile de specialitate.
Practic, daca aveti in fata dumneavoastra un ecran, fie el de laptop, tableta sau smartphone, va puteti face foarte usor o semnatura olografa. Va dura fix la fel de mult ca si in cazul in care ati semna de mana. Bine, poate in cazul unora, va fi putin mai greu sa se acomodeze, dar una peste alta, e un proces simplu. Semnatura de acest fel inca este necesara in multe procese, asa ca nu ar fi rau sa stiti rapid cum sa semnati digital un document, daca va fi nevoie.
Cum facem semnatura olografa pe Android si iOS?
Cele 2 sisteme de operare pentru smartphone-uri, respectiv Android si cel al companiei Apple, necesita lucruri diferite. Astfel, daca sunteti posesori de iPhone, lucrurile sunt putin mai simple, sa stiti. Cand primiti un document la care e nevoie neaparat de semnatura olografa, o puteti face in doi timpi si trei miscari chiar din aplicatia Mail. Nu e nevoie de altceva.
Daca aveti un smartphone ce functioneaza pe Android, poate ar trebui sa va bagati Adope Acrobat Reader. Aici exista optiunea de Signature, prin care va puteti face rapid o semnatura, pe care sa o folositi ulterior, ori de cate ori este nevoie. Ideea de baza e ca totul pare sa fie simplu. Nu e nevoie sa va luati cine stie ce aplicatie care costa sau sa pierdeti timp. Speram ca, dupa acest articol sa aveti o idee mai buna despre ce este semnatura olografa si cum sa o facem. Si daca sunteti si voi curiosi de alte lucruri din limba romana, va invitam sa aflati din articolul nostru TOP 10 expresii romanesti amuzante. Ca doar mai trebuie sa si radem, din cand in cand.